Azi-noapte am avut un vis… cosmar!

Posted: January 19, 2012 in sickness

Te-ai prabusit in genunchi?

Te vom lovi in cap,

Te vom spanzura de copaci,

Nu ne vom opri pana nu vei muri.

 

Trebuie sa te ingropam.

(KATATONIA – We must burry you)

 

 

 

 

 

 

 

Trenul parasise Gara de Sud a Ploiestiului in urma cu aproape opt ore si jumatate. Precum era de asteptat, Georgiana devenea nerabdatoare, simtind paranoia cum ii cucereste creierii datorita ideii ca este prinsa intr-un compartiment de aproximativ 8 metri patrati pentru aproape o zi lumina. Fracsu’ o atentionase de cand se hotarara sa plece in Timisoara ca drumul nu va fi nici pe departe placut, trecand peste placerea de a te inghesui cu toti ciudatii Bucurestiului si – mai rau – ai Craiovei, si de a purta discutii filosofice cu boschetarii care in general isi petrec viata si neamul prin vagoanele acceleratelor si personalelor CFR-ului.

Placerea de a scapa de poluarea extrema a zonei industriale din sud-estul tarii, de a depasi granitele judetului dupa aproape un an si jumatate de munca continuua si fara de folos, si dorul ahtiat dupa Tudor, prietenul lor din Timisoara, trecura peste oboseala unui drum lung si plictisitor.

Desigur, isi adusesera cu ei o pereche de carti, mini-tabla de sah, telefoanele pline de jocuri sau cate o carte de rasfoit pe care, cel mai probabil, fratele Georgianei, Pavel, o citise in lunile precedente. Nimic din astea nu a ajutat. A fost interesanta portiunea paralela cu Dunarea si ideea ca daca te chinui ai putea scuipa pe casele Bulgarilor si a Sarbilor, insa stationarea lunga de la Drobeta Turnu Severin, apoi Caransebes, dereglasera toate “placerile” de calatorie.

Iar Pavel se certase cu Andreea cand s-a golit compartimentul la Craiova…

Georgiana nu stia motivul si, sincer, nici nu prea o interesa, doar ca o enervau mutrele alea suparate si imbufnate peste care niciunul dintre cei doi nu putea trece. Era genul de persoana care nu isi dormea viata, un liliac de cluburi de motociclisti, inconjurata tot timpul de o multime de prieteni mai mult sau mai putin veritabili, care intotdeauna zambea si niciodata nu obosea. Carisma…

Pavel se enervase deosebit de mult la reactia iubiteai sale.

Nu isi putea gasea explicatii, insa banuia ca ar fi subcontientul sau care-i spunea “NU te casatori cu ea!”. Nu stia daca sa-l asculte sau nu, de aceea de cateva saptamani incoace, lucrurile mergeau dezastruos intre ei si asta pentru ca el nu se putea concentra asupra relatiei, deoarece era ocupat sa se inteleaga pe sine si sa isi asculte sentimentele care veneau catre el bruiate. Se obisnuise sa impietreasca adeseori pentru a o privi si pentru a-i cauta defecte sau calitati si pentru a-i observa miscarile ce ar fi putut s-o dea de gol cum ca Andreea ar fi fost de fapt o femeie plina de capricii, care uraste barbatii, cu “n”-spe mii de fete, care dupa casatorie avea sa se transforme intr-o lesbiana feminista care il punea sa doarma in fata usii.

Nu existau sanse. Pavel ramanea un barbat “interesant” (precum spuneau prietenele surorii sale) si impunator in cele mai multe cazuri.

Nu vroia el sa fie asa, pur si simplu ii iesea…

Faceau sex din ce in ce mai rar si asta probabil pentru ca inca incerca sa isi calmeze dorinta de a face sex si cu alte femei. In acelasi timp, modalitatea ei de a fi senzuala pe el il scotea de cele mai multe ori din minti. Parea copil, mult prea copil, desi se apropia de varsta de douaj’cinci de ani, pana la urma varsta de inceput in care te saturi de sexul normal si vrei anal. In cinci-zece ani, trebuia sa te manifesti in dorinta de a face sex in grup cu cei cunoscuti si de incredere pentru ca a te pregati de perioada aia cu adevarat murdara in care ai face orice pentru un sex oral. El era non-comformist si ii placeau lucrurile iesite din comun. Desigur, nu vroia sange sau excremente, insa avea o imaginatie destul de bogata si slabiciuni pe care destul de multi barbati le au dar nu le pun in aplicare.

Ii placeau ochelarii de vedere la o femeie, fundurile conturate, costumele de gen secretara, asistena, craciunita si alte cacaturi de gen, sexul oral adanc si supunerea partenerei.

La inceput… da, acum ceva vreme, lucrurile mergeau struna din acest punct de vedere, apoi a intervenit oboseala si dorinta de a face performanta la locul de munca si toate acestea au disparut odata cu prietenii de pahar si eventualele partenere de sex in grup.

Multiplele lui personalitati de asemenea nu il ajutau prea mult si, adeseori ii dadeau dureri de cap.

Adica daca astazi isi considera fosta iubita urata, a doua zi mai mult ca sigur ar fi sunat-o pentru o partida scurta de sex. In acelasi timp, daca astazi ura una din persoanele apropiate, doar pentru ca asa i se punea lui pata, a doua zi cu siguranta se caia pentru asta, si tot asa.

De aceea Andreea era prima femeie care reusise sa stea cu el aproape doi ani, trecand cu brio toate testele neintentionate ale lui Pavel.

Pentru cele dinainte… comportamentul lui haotic era imposibil de stapanit.

Poate ca celelalte nu fusesera niste femei adevarate.

Posibil si asta.

Una cu siguranta a fost/n-a fost (inca nu se hotarase).

Ana.

Desi trecura cativa ani de la ziua in care a inchis orice legatura existenta cu ea, erau nopti in care inca mai pica pe ganduri si isi aducea aminte de saptamanile petrecute cu ea.

Nu, nu o putea uita, insa nici nu se putea numi fericit de asta. In acelasi timp, era mai mult ca sigur ca nu o mai iubea, deoarece sentimentele lui apartin altei femei acum, nu? Nu era sigur nici de ideea asta, si asta CHIAR il speria de moarte.

Exista posibilitatea ca om sa ai impresia ca te indragostesti si sa alegi sa iti petreceti viata alaturi de cineva chiar daca tu nu vrei si nu esti obligat sa faci asta?

Era mult mai bine singura.

Daaaa.

Nici nu incapea indoiala.

Pentru Georgiana ultima relatie avuta insemnase pragul in care a facut alegerea de a ramane singura toata viata, traind-o ca si cand ar avea saispe’ ani.

Niciodata nu avea sa renunte la muzica punk, berea cu tequilla, dansurile rock’n roll si instabilitatea unui program normal.

Avea prea multa energie in ea, iar cacatul ala de compartiment parca o sufoca. Era prea mult pentru ea, mult prea mult. Atatea ore!

Futu-i mama ma-sii, Tudore, daca nu ma distrezi saptamana asta te fut in gura si pe tine si pe acceleratul asta’mputit!

Si era in stare.

Acum tot ce trebuia sa faca era sa astepte.

Sa astepte ce dracului si cu cine?

Fracsu’ era imbufnat cu ochii bagati intr-o carte din aia bolnava de care citea el in general – citise si ea un capitol sau parca era o povestioara scurta din cartea aia. Bolnava a dracului. Adica mortii ma-sii, povestea despre un tip care se chinuia sa ajunga la timp in fata unui televizor pentru a vedea meciul echipei sale de fotbal preferate, desi nevasta-sa fusese calcata de tren si avea picioarele retezate de la pulpe, fiind in stare critica la spital. Nu stia cum de Pavel poate citi asemenea cacaturi, dar totusi o facea, si pe langa asta, citea foarte mult. D-aia avea capu’ ala mare, de mult ce baga in el litere. – iar gagica-sa astuia era si ea nefututa, undeva pe coridorul vagonului privind pe geam.

Era cald, al dracului de cald, iar ea nu suporta caldura, dar mai bine decat frigul iernii din estul tarii.

Cand iesise ultima oara din judet?

Pff…

…in urma cu vreo doi ani, cand au aterizat cu totii cu corturile undeva intr-un sat din judetul Dambovita, unde s-au betivanit de tot cu multa bere, vin si whiskey.

Da, de atunci nu a mai iesit din judet si asta numai datorita boului ala de Gabriel cu care isi pierduse vremea ultima oara.

Cum o putea ucide?

Cum putea distruge totul?

Asta era raspunsul pe care Pavel il cauta.

De Ana nu putea scapa desi incercase. Ca intotdeauna, la vreo doua luni dupa ce incetasera orice relatia, tipa il cautase pe Facebook, insa el a respins cererea banand orice alta interactiune electronica. Nu i-a parut rau… pe moment.

Insa in zile in care nu se astepta se tot lovea de ea prin oras. Nu stateau de vorba, nici macar nu se salutau, insa sigur se priveau. Iar ea il devora din priviri asa cum o facuse intotdeauna.

Unde gresise el?

Poate in momentele in care se agita ca tampitul, plangea ca o femeiusca si se tinea de capul ei pentru a face o relatie sa mearga intr-un mod, care, initial lui i se parea normal. Ana nu vroia asta si la un moment dat s-a despartit de el. Ea intotdeauna facea asta, apoi tot ea il cauta, pentru ca, intr-adevar, il iubea. Facuse destule pentru el si niciodata nu avuse nimic de castigat dupa urma lui.

Ce ar fi putut castiga de pe urma lui Pavel?

El nu facea decat sa bea, sa fumeze, sa asculte muzica zgomotoasa, isi respecta doar prietenii sai care erau tot niste betivi ordinari si cam atat. Era destept, insa brazna buna in burduf de caine, asa ca toate cele se anulau.

Nu intelegea ideologiile Anei despre o relatie, insa cu timpul, parca nici nu observase, chiar daca intr-un final si-o dat seama, devenise intr-o relatie exact ca ea. Probabil de aceea o tot chinuia pe Andreea, pentru ca devenise o nenorocire care percepea altfel o relatie decat restul oamenilor.

Daaaa, sigur asta era, pentru ca asta era singura ipoteza oarecum logica.

Era logica?

Trenul a facut ultima oprire la Caransebes, unde Georgiana a tinut neaparat sa coboare pentru a lua un pic de aer si pentru a-si dezmortii oasele si capul. Desigur, Pavel a urmat-o, lasand-o pe Andreea cu bagajele in compartiment.

Pana la urma nu era departe.

Daca era ceva putea striga la el pe geam si indata aparea.

Dar nu avea ce sa fie mai rau decat era pe peronul garii din Carnasebes.

Soarele ardea pavajul peronului neumbrit, iar cerul parea mai aproape ca niciodata de sol. Georgiana insa parea mai fericita ca oricand. Isi muta chipul in stanga si in dreapta simtind adierile scurte de vant printre firele de par, iar aerul curat o facea sa renasca exact ca pasarea Phoenix din propria cenusa.

Immortality…

Pentru Pavel insa, placerea de a sta pe peron cateva minute pana trenul continua drumul, nu era la fel de puternica.

Peste a doua linie a garii, la umbra marginii cladirii principale, se odihnea un grup galagios de rockeri care cel mai probabil, astepta trenul spre Bucuresti, adica in directia opusa. Nu stia ce cauta tipii acolo si nici nu il interesa, asa ca initial se facu ca nu-i vede chiar daca ii cunostea pe toti, mai ales pe George, o cioara cu care proasta de sora-sa fusese in anii precedenti, timp in care s-au nascut numeroase scandaluri intre ei si nu numai.

Insa ei il vazura pe Pavel, asa ca il salutara zgomotos si toti in afara de George venira langa el.

Se salutara zambind galagios, isi strang mainile, unul dintre ei ii intinde o cutie de Ciuc desfacuta, pe jumatate consumata deja, insa Pavel o refuza, apoi o salutara si pe Georgiana care si ea zambi incurcata.

Furia insa il cuprinde…

Si ochii se proptira la George, cioara imputita care ii facuse doar zile amare sora-sii. Privirile lor se intalnira, iar “ciorica” (asa cum il alinta Pavel) zambi. Era un zambet rautacios si asa cum spunea Alexandru in anii precedenti, parca ar fi posedat de diavol. Pavel nu ii raspunde ci doar isi imagina cum striga “moarte ciorilor” si se indreapta catre el lovindu-l in cap cu bocancii sai militaresti, apoi topaind de-a dreptul pe stomacul lui, pe gat, pe genunchi pe cap, cu tot corpul, ca si cand ar fi fost un copil mic care topaia prin noroi.

Era pana la urma un noroi, dar sub forma umana si i-ar fi placut sa-l vada stalcindu-se sub greutatea sa.

Ar fi fost placuta sezantia de a-i vedea carnea stalcita, ochii iesiti din garajele lor, creieri imprastiindu-se pe beton fierbinte, incepand un pic sa sfaraie pentru ca in momentul urmator doi boschetari sa vina langa si sa sparga vreo doua oua la prajit in bataia Soarelui pentru a le consuma cu creierul pane. Ar fi vrut sa faca asta intr-un zumzet de placere si de voci ce il implorau sa inceteze insa care nu actionau sub nicio forma.

Ar fi vrut sa faca toate astea doar pentru a-i aduce aminte ca etnia lui este sub-apreciata in tara.

Imaginea mirifica se sparge in momentul in care trenul isi anunta plecarea, iar Pavel cu sora-sa sunt nevoiti sa incheie strangerile de mana cu betivii din Ploiesti pentru a urca in vagon.

A fost de bine sau nu, poate ca da, poate ca nu.

Nu vroia sa afle raspunsul si nici nu vroia sa testeze adevarul, insa ar fi dorit sa afle cat are de gand sa indure.

Cat avea de gand sa’ndure?

Imediat dupa bataile alea nenorocite de care nici nu vroia sa-si aminteasca si dupa ziua in care sora’sa si-a bagat pula si l-a parasit pe ciorica, Pavel nu a facut altceva decat sa-si imagineze ce i-ar fi facut daca era un psihopat. Ciorica avea o familie destul de numeroasa, un frate mai mare si trei mai mici, dintre care o fata de cativa ani, parca vreo cinci sau sase.

Putea pune in balanta momentele in care ii frigea Georgianei vreo doi pumni si un picior in stomac, cu cele in care ciorica zacea inchis intr-o cusca si lua parte la schingiuirea surorii sale mai mici.

Da! Da! Siiiguuuur ca daaa! Cat de bolnav sunt eu gandind asa, pentru ca acel copil saracu’ n-are nicio vina si ca nu merita sa plateasca pentru ce a facut boul de frate-sau, nu? Bla bla bla… e un copil nevinovat, ce sa zic?! Si sora-mea era nevinovata si inocenta.

Ciorica era mult mai solid decat Pavel, in conditiile in care Pavel era de doua ori mai masiv decat Georgiana.

Tipa nu trecuse niciodata de patruzeci si opt de kilograme in greutate, iar inaltimea ajunsese la vreun metru saizeci si cinci. Ciorica era un animal la peste un metru nouazeci, cu umeri lati, brate puternice si undeva la nouazeci de kile. Era nevoie doar de doua palme pentru a o dobori.

Si ca in orice familie care se respecta din rasa lor, muierea trebuie batuta. O cauta si ea, ca de! Doar e muiere, insa in mortii lor cat de la moda este sa o calci in picioare la propriu si sa o scuipi – desigur tiganeste, ca altfel s-ar fi numit rasism – apoi s-o batjocoresti asa cum face orice labar aflat in partea asta a tarii. El nu se masturba, pentru ca nu era demn de el. In schimb era demn sa jecmaneasca, sa loveasca ce era mai mic, sa fure, sa insele, sa traiasca pe spinarea altora. Probabil daca nimeni nu-l futea, o lua razna si incepea sa loveasca totul in jur pentru ca spermatozoizii lui creoli ii dadeau dureri la coaiele alea belite. Stii ce ar fi trebuit? Sa ma joc de-a labirintul pe pielea lui, sa-i scot dintii lent si rautacios, apoi sa-i scot matele si sa ii impodobesc casa cu ele tinand loc de beteala. Caca-ma-s pe mortii lui de cioroi!

Pavel nu avuse niciodata tendinte rasiste, insa intreaga situatie prin care trecuse cu Georgiana si Ciorica, il inversunase incredibil de tare.

Andreea mai zicea din cand in cand ca femeia si-o face si cu mana ei si atunci cand barbatul ii fute una, pe jumatate este vina ei.

Da!

Este vina ei ca nu apuca un cutit si nu il decupeaza pentru a-l trimite apoi in bucatarie la muma-sa!

Vagoanele se rostogoleau din nou catre destinatie, iar compartimentele parca se golisera la ultima statie.

Lugoj.

Acolo publicase Pavel anul trecut.

Era mandru de cacatul publicat, insa era trist ca fusese ultimul. Nu ca nu avea inspiratie, ci pentru ca ii placea sa loveasca in biserica si cultura ce se imputea in sicriele din casele de cultura.

Caldura parea din ce in ce mai apasatoare, simtindu-se clar departarea de apa.

Georgiana observa cu stupoare ca in vagon ramasera decat ei si un pustan agitat in ultimul compartiment. Fata isi privi ceasul, facu un calcul scurt, si cu un deznodamand ciudat realiza ca trenul avea intarziere patruzeci de minute.

-Cum dracului, ma, si acceleratele au intarzieri?

-Da’ ele ce-au?

-Credeam ca personalele, unde, ma, inteleg, da-le’n mortii lor, ca opresc din halta’n halta.

Din usa compartimentului se auzi un chicot amuzat al Andreei. Intotdeauna radea cand Georgiana se pornea pe injurat. Parea nostima. Tocmai pentru ca era o fata mica la douaj’ de ani si dracoasa mai rau ca fracsu’.

Pavel o tinti cu privirea, asteptand o miscare de-a ei.

Aceasta nu veni.

-Hai ca ajungem acum, spune Andreea luand-o de mana pe Georgiana.

Intr-adevar, Lugoj era cel mai departat oras in care publicase. Publicase prin telefon daca isi aducea el bine aminte, adica a avut o discutie cu un editor crestin de-acolo prin telefonul mobil al unui poet din cenaclu, un batran nostim si betiv, cu care isi petrecea diminetile la carciuma din cartier.

A trimis cateva fragmente, omului i-o placut si o zis “Bun! Mai colaboram! Chiar daca ai tu un pic tendinte blasfemice!”.

Era mandru ca publicase.

Il durea in varful pulii ca editorul din Lugoj, un paranoic crestin sau pocait i-l facuse impropriu, satanist.

Macar a fost corect omu’.

Adica, lui, nu i-o placut foarte tare ce citise, pentru ca nu-l lasa religia, insa din punct de vedere artistic, recunoscu faptul ca Pavel chiar o dadea bine in randurile lui, asa ca l-a publicat. Cu siguranta n-o facuse din cauza compatriotului betiv din Ploiesti.

Hai, nu fi rau, ca si betivanul era foarte de treaba si te-a scos de multe ori din cacat.

Da, dar dupa ce a ramas fara bani de bautura, “Cacatul – intoarcerea”…

Episodul II.

Cam asta a fost.

Dar o fo fain.

Pavel scrisese foarte mult despre Ana.

Nu pentru ca vroia sa isi scrie un testament sau vreun cacat de jurnal, ci pentru ca Ana reprezentase inainte de iubita, obsesie, obiect sexual sau prietena, o muza ce l-a inspirat ani la rand.

Se putea lauda in acel moment ca una dintre cele mai ample lucrari a fost finisata cu brio dupa scrierea a peste 700 de pagini, un lucru considerabil pentru el. Intr-adevar, prima jumatate a romanului a fost scris pentru a scapa de durerea provocata de relatia du-te-vino avuta cu Ana, apoi insa, a ajuns sa vada in randurile scrise o putere incredibila ce merita dezvoltata in alt mod, astfel a reusit sa scrie un roman psihologic deosebit de puternic pe care il vedea publicat in cativa ani, dupa ce v-a ucide cativa dintre smenarii comunisti care-i stau in cale cu Eminescu a-l lor si dupa ce v-a strange suficienti bani sa poata face macar o diaree, daca nu un cacat vascos.

Si au mai fost cateva nuvele sau proze scurte, pe care le-a scris tot cu gandul la ea.

Iar Ana stia asta.

Si ii placea, pe langa faptul ca stia.

Intotdeauna s-a intrebat care era menirea Anei?

Cine dracului avea de gand sa stea cu o nebuna ca ea?

Cine o putea suporta si cum o putea domoli?

Raspunsul intarzia sa apara.

Poate ca nu-l cauta unde trebuie, insa avea nevoie de el, fie ca exista fie ca nu.

Dupa ce a cunoscut-o pe Andreea, Pavel s-a intrebat daca o iubise vreodata pe Ana cu adevarat. Nici la ora actuala nu stia, insa exista posibilitatea ca pentru el, Ana sa nu fi reprezentat decat un alt animal pe care-l dorea calarit.

Din punctul asta de vedere…da, adica aveai ce calari. Avea un cur mare si fain, un mijlocel perfect ondulat care cu siguranta facea valuri, era slabuta, mainile osoase care puteau masa perfect un penis erect, sanii rotunzi si mici, ochelari de vedere, parul negru, lung si drept, picioare cu o paranteza mica, subtiri si lungi, si un chip pe care a-i putea ejacula cu cea mai mare placere. Si da, trebuia calarita pe la spate, pusa in patru labe, si fututa in ultimul hal, izbindu-ti-o de vaginul ei neras si…poate din acest punct de vedere arata mai mult decat bine.

Insa nu era singura care arata asa, iar multi i-au spus – mai ales Bodorel care spuse: “Bai, cand a intrat in bar, am luat-o de la picioare si am zis, vaaai mami, ce craci are asta, apoi am continuat cu soldurile si mijlocul ala al ei rotund, imbracata decent, subtirica, animal bun cu cracii aia, adica, MOOOOAAAAMMAAA Chika Bomb, frate, apoi cand am ajuns la fata, monstru’n pula mea! Ce era frate, am zis, aaau, mami, ia-ma d-aci c-am dat de vreun orc in pizda ma-sii! Dar cracii, daaaa, vaaai, pan’ la urma ai nevoie de fata? – ca nu era cine stie ce tipa, si cei care au cunoscut-o un pic mai bine i-au confirmat ca pentru handicapul mental pe care-l avea nici n-avea rost sa se coboare pentru a ajunge doar sa i-o traga. Pavel avea nevoie de liniste nu de nebunia asta nenorocita pe care i-o ofereau curvele cu care statea el tot timpul. De aceea multi o agreeau pe Andreea, pen’ ca pan’la urma, ea a fost singura care l-a adus pe tip cu picioarele pe pamant, nu cu capu’.

Nu era psihopata, nu avea depresii continuue, nu plangea din orice, nu bea pana vomita matele din ea, nu avea reactii demne de spitalul 9, nu trebuia inchisa la Viola sau Jilava, nu si-ar fi injughiat tatal si nu ar fi ucis din dragoste.

Era okay.

In cele din urma, trenul Accelerat Bucuresti Nord – Timisoara Nord ajunge la destinatie.

Desi in vagonul in care cei trei tineri nu era foarte multa lume, cand coborara, peronul fu acoperit de un vuiet de membre inferioare si superioare care se imbranceau, isi tarau chilotii prin geamantane si se chinuiau sa gaseasca iesirea catre oras de pe peron.

Iar el trebuia sa il vada pe Tudor si pe gagica-sa pe undeva pe-acolo…

Telefonul ii suna zgomotos in buzunar, iar Pavel incearca sa raspunda, ignorand greutatea rucsacului care parca il dobora dupa oboseala acumulata in noua ore de mers.

-Unde esti, ma, pula?

-Tu unde esti, manelistule! Eu am coborat din tren!

-Pai nu vezi ce-i aci, in pula mia… nu te vad!

-Ziceai ca ma astepti!

-Ba, tu n-auzi ca nu te vad, is aici, nebune, dar nu te vad! Ah, ba da, uite ca te-om vazut…

Apoi inchide.

Pavel isi misca ochii prin multime si il zari undeva langa locomotiva trenului pe Tudor care tara dupa el o fiinta mica si slabuta – gagica lui – zambind cu lacrimi in ochi de dorul prietenilor sai pe care nu-i mai vazuse de ani de zile.

Cei doi baieti se strang puternic in brate, batandu-se pe umeri, apoi fac cunostintele de rigoare si anume intre Georgiana si gagica-sa.

In sfarsit, parea ca totul se contura vesel dupa atatea ore de nervozitate.

Cei cinci iesira din gara si urmara cateva strazi pana in parcarea unde masina lui Tudor astepta sa-i conduca pana la locuinta acestuia. Tudor ramase putin de vorba cu Georgiana si Andreea, iar Pavel, nedorind sau neobservand se indeparta, continuandu-si drumul. Nu stia unde, dar pasea.

Ajunge in cele din urma in capatul strazii, trazindu-se intr-un parc.

Era verde.

Plin de viata.

Roia a liniste.

Natura.

Aer curat.

LINISTE!

Iar pe banca plasata ciudata chiar in fata lui Pavel, adica in locul in care strada pe care pasise venea perpendicular, statea un chip cunoscut care il facu pe baiat sa tresara.

Tresare… si ramane cateva secunde nemiscat.

Auzi in acelasi timp grupul prietenilor sai la cateva zeci de metri in spate.

Era Ana.

Purta o fusta neagra pana in sus de genunchi, bocanci inalti, o bluza de aceeasi culoare cu un oarecare decolteu ce nu oferea prea multe tinand cont de dimensiunea sanilor sai, parul ii era desfacut si curgea pe umerii acoperiti doar de jartelele bluzei si ale sutienului. Purta ochelari de vedere, iar in spatele lentilelor se zareau ochii sai cenusii care il admirau pe Pavel din cap pana-n picioare.

Pavel se apropie usor speriat de banca si intreba cu o alta voce:

-Ce cauti aici?

Fata nu-i raspunde.

Baiatul isi arunca privirea in spate si ii zari pe cei patru prieteni cum se apropiau de finalul strazii.

-Suntem in Timisoara. Ce cauti aici?

Ana ridica din umeri si din sprancene (ca intotdeauna) si dadu din cap ignoranta ca si cand nimic nu era anormal, iar orasul in care se aflau era ca o suburbie a Ploiestiului.

-Nu te asezi? intreaba ea.

-De ce as face-o?

-De ce n-ai face-o?

Pavel se mai uita o data spre grupul de prieteni ce se apropia, apoi isi da jos rucsacul din spate si ia un loc la o distanta rezonabila si de bun simt de Ana.

-Deci…? Cu cine esti pe-aici?

-Cu nimeni.

-Ai venit singura?

-Da.

-Fara bagaje?

-Fara.

-Si unde stai peste noapte?

-Nu stiu. Mai e pana diseara.

-Pe bune, nu stii?

-De ce as stii? Nu asta ma priveste acum.

-Dar ce?

-Tu. Pe tine te asteptam.

-Pe mine? Imi aduc aminte ca am stabilit sa incheiem orice legatura, chiar si electronica. Parca asa am stabilit, nu? In cazul in care eu nu am luat-o razna mai rau decat o luasem deja inainte, pe vremea cand inca mai umblam dupa curul tau parfumat.

Ana incepu sa rada, enervandu-l mai tare pe baiat.

-Ce pula mea e de ras?

-Tu.

-Eu?

Privirea lui o asalta nervos.

Era la fel.

Nu se schimbase, nenorocita.

Aceeasi ochi vesnic fermecatori si fini, aceeasi piele alba ce ascundea rasism si ura, aceleasi buze subtiri ce conturau o gura micuta, acelasi miros incredibil de placut pentru care Pavel nu gasise niciodata un termen de comparatie pentru a-l prezenta necunoscatorilor, aceleasi miscari nesigure dar sigure, acelasi par de femeie adepta a muzicii rock galagioase si cu personalitate, bla bla bla bla bla bla bla bla bla bla bla bla bla bla bla bla bla bla bl…

-Esti la fel de carismatic ca inainte. Ai ramas un barbat la fel de interesant si de atragator ca pe vremea in care ne fofilam unul pe langa altul.

Apoi zambi.

Pavel incerca sa nu reactioneze, mai ales ca ei se apropiau, iar Andreea ii zari pe cei doi de la departare si se schimba la fata.

Nu reactiona inca.

-Esti un barbat frumos, incredibil de frumos, insa stii care a fost problema noastra?

-Uimeste-ma tu!

-Cand ne intalneam si ne petreceam timpul impreuna nu mai simteam nicio atractie pentru tine. Cand te vedeam pe strada, atunci cand ne suparam si nu imi mai vorbeai sau prin poze, sau pe coridoarele facultatii, mi se inmuiau picioarele in urma ta pentru ca… in comparatie cu alti barbati din jurul tau, tu chiar puteai avea orice femeie. Si acum e la fel. Nu te-ai schimbat cu nimic. Cunosc femei in buna regula, care sunt casatorite si au familii, care spun ca esti un tip interesant si cu care si-ar insela macar o data barbatii. Poate ca problema noastra a fost ca n-am facut sex niciodata.

-Poate… asa e. Sau poate ca problema a venit de la tine pentru ca esti o nebuna nefututa!

Ana il fixeaza cu privirea pe Pavel apoi spune:

-Ia-mi sufletul si violeaza-l cum gasesti de cuvinta! Violeaza-ma acum! Aici! In acest moment! Stiu ca ei vin, insa vreau sa ma violezi acum! Vreau sa te simt in mine si sa ma faci sa tip! Vreau sa gem asa cum gemeam cand ma masturbam la pozele tale de pe Facebook. Vreau sa ma ai aici, pe banca asta, in orasul asta in care nu am mai fost vreodata, de fata cu toata lumea, acum! Asa transpirat si obosit de pe drum cum esti! Vreau sa intri in mine asa! Sa ma penetrezi si sa ma asezi in ce pozitie vrei tu pentru ca sufletul si trupul meu iti apartine cu tot ce este inauntrul sau! Violeaza-ma!

Privirea lui Pavel se opri la departare, catre cei patru prieteni care il priveau speriati.

Tudor stia povestea lor, tocmai de aceea nu stia cum sa reactioneze; sora-sa ii privea incruntata de parca ar fi dorit sa vina la ei si sa ii pocneasca cu bocancii ei de punkist pana ii umplea de sange, gagica-sa astuia, lu’ Tudor, era dezorientata pentru ca toata lumea tacea, asa ca, din instinct, isi inarmeaza si ea privirea catre prima banca din parc, iar Andreea incerca sa isi stapaneasca emotiile, asteptand explicatiile realitatii.

Ana isi pune palma pe pieptul baiatului, smotocindu-i tricoul, apoi il impinge pe spate, pana cand rucsacul il ajuta ca sprijin. Fata isi puna apoi picioarele in laturile lui, aplecandu-si chipul pentru a-l saruta.

El NU trebuia sa o atinga, insa totusi palmele sale se duc spre bucile arcuite cu piele intinsa care il calareau de-a dreptul. Isi misca palma dreapta de cateva ori, iar stanga si-o duce spre obrazul fetei pe care-l apuca impunator. O saruta, dandu-i cale libera.

-Violeaza-ma!

Vocea ei era disperata, la fel ca atunci cand i-a spus ca il iubeste in urma cu cativa.

-Violeaza-ma, acum! De fata cu toti! Vreau sa vada si ei ca esti al meu! Ca te am! Violeaza-ma, A C U M !

Pavel isi simti penisul erect, gata sa explodeze din jeansi.

Podeaua prafuita a camerei parasite, se colora cu nuantele hainelor celor doi tineri care se sarutau arzator, la intunericul dens al noptii ce patrundea greoi prin ferestrele micute. Peretii goi le acordau maximum de intimitate. Ana putea sa tipe cat dorea, Pavel sa geama, trupurile lor se putea penetra si contopi in valuri de sange si sperma, pletele lor sa mucegaiasca de transpiratie, ochii sa le ramana injectati, urechile sa isi piarda auzul, iar penisul lui sa penetreze vaginul ei… adanc… tare… maestruos… impunator…

Niciun bec nu lumina incaperea, iar luna si ea era acoperita de jaluzelele norilor de primavara.

In dreptul ferestrelor mici, isi inghesuiau chipurile cei patru prieteni ai lui Pavel, care isi masau organele genitale, pregatindu-se pentru masturbare.

Comments
  1. allexxxya says:

    Deci… Naratorul omniscient care taie si despica il percepi ca pe unul dintre personaje deoarece uneori nici nu-ti dai seama cand se face trecerea de la naratiune la monolog. Descrierile sunt dure, si prezinta natura umana in cea mai pura forma a ei, fara infloriri literare, creand imagini vizuale si auditive marcante. Personajele sunt determinate de mediul social, de mediul inconjurator, tehnica focalizarii fiind un element cheie. Acestea nu pot spune ca se incadreaza in anumite tipologii deoarece in fiecare exista un amalgam de personalitati care face destul de dificila o astfel de categorisire. Limbajul este cat se poate de nud, la obiect, iar subiectul social dezvoltat de-a lungul scrierii nu te plictiseste, si nici nu trece linia stereotipurilor. In concluzie, marfa frate! :)) You rock ciudatzel!

  2. zombie667 says:

    Multumesc frumos pentru comentariu. Fiind la inceput in cadrul wordpress, consider un sut in c*r destul de bun:)

  3. blondeparadise says:

    “dupa casatorie avea sa se transforme intr-o lesbiana feminista care il punea sa doarma in fata usii.” tare :))
    nu am citit tot, mi am pus semn unde am ramas🙂 revin

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s